JURNAL DE VACANȚĂ 2 – Pe culmile ,,Transfăgărășanului”

Seara zilei de luni, 6 iulie, a fost încărcată de agitație; pe de-o parte, ploaia a obligat numai la pictură ,,de interior”, răsturnând și blocând planificarea dedicată picturii în natură, iar pe de altă parte, instabilitatea vremii a creat incertitudine cu privire la realizarea excursiei mult așteptate pe cea mai măreață șosea transmontană din România, dar și datorită unor interdicții temporare a circulației pe ,,Transfăgărășan”.

Bucurie ca o explozie pentru copii: s-a hotărât plecarea!

Marţi a fost ziua  ,,Transfăgărășanului”, care cu adevărat a răsfățat privitorii prin diversitatea ipostazelor: când ascuns tainic în ceață ori norii coborâți parcă a se bucura de ochii copiilor, când imperial, măreț, impresinant cu culmile din jur aurite de soare și nu în ultimul rând mândrindu-se cu forța zăgăzuirii apelor prin baraje ferme – la Vidraru – sau cu splendoarea cascadelor, a apelor rebele, ,,zburătoare” din apropiere.

Trecând în vechea Țară Românească a lui Mircea cel Bătrân, a nepotului său Vlad Țepeș, a martirului Constantin Brâncoveanu și a altor străluciți domnitori, ,,Transfăgărășanul” și-a mai domolit freamătul serpentinelor, făcând uimirea ,,cuibului de vultur Poenari” – legendara cetate situată în stei de munte a celui pe care Petre Țuțea l-a definit ca ,,absolutul” dreptății pe plaiurile mioritice.

În zona subcarpatică, copiii au aflat răspuns cu privire la temeiul unei alte legende: ,,Pe Argeș în jos/ Negru Vodă trece cu tovarăși zece”… ca să afle ,,loc de mănăstire și de pomenire” ridicată pe sacrificiul unei femei ,,Ana lui Manole” și a orgoliului acelui ,,Negru Vodă” care își dorea  o mănăstire unică în frumusețea ei: ,,Mănăstirea Argeșului”, la fel de uimitoare și acum prin arhitectura ei aleasă, dar și prin densitatea istoriei sale asemănătoare Bisericii Domnești a Curții Argeșului.

Incursiunea în istoria medievală a fost completată cu vizitarea, nu mai puțin celebră a ,,Mănăstirii Cozia”, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân în fapte, unul din cei mai viteji și străluciți domnitori români, mănăstire ce a inspirit și ea mulți poeți, vrăjiți de oglindirea parcă eternă în apele neliniștitului Olt, ca și de faptul de a fi fost martorul discret al multor vremi mai vechi și mai noi.

Întoarcerea prin pitoreasca Vâlcea, a trecătorii Turnu Roșu prin care Oltul se prăvale hotărât spre primitoarea Dunăre, au marcat ultimele ore ale unei excursii de neuitat.

A doua zi, după un somn binemeritat, micii artiști au primit ca temă ,,subiect la alegere”. Greu de ales, având în vedere faptul că toți au rămas sub o puternică influență a excursiei ,,neîncheiată încă în sufletele lor”.

În unanimitate s-a ,,deliberat”: pe locul întâi ,,Transfăgărășanul” în întregul său!

Se pare că cea mai impresionată a fost Vasilica, care ,,într-un suflet” a pictat în stilul său un ,,portret” al Transfăgărășanului, foarte spontan, foarte reușit, făcut ,,la cald” cu mult suflet de artist.

Ce frumoasă e țara noastră! Ce frumoasă e pictura!